Mă amuză foarte tare formulările de genul „România a căzut de pe un cal frumos” sau „Am murit frumos la Euro 2008″, sintagme pe care le-am citit în aceste zile la diverşi jurnalişti sau când le-am urmărit declaraţiile la diverse emisiuni de sport.
Stau şi mă întreb: oare Austria sau Franţa au murit urât sau tot la fel de frumos? De murit, mori o singură dată şi n-are importanţă cum o faci. Oare Elveţia a căzut de pe un ponei dizgraţios sau tot frumos precum calul nostru mioritic?
Numai la noi se poate să lauzi ineficienţa, să ne mulţumim cu o echipă care în trei meciuri a tras şapte şuturi pe spaţiul porţii. Sunt sigur că, pentru câţiva jucători, acest Euro a reprezentat ultimele meciuri în tricoul primei reprezentative.
Acum, ochii vor fi pe Sepsi, Keşeru, Radu Ştefan, Moţi şi pe alţi tineri de perspectivă. Mai puţin pe Contra, Florentin Petre, Marius Niculae şi Codrea, ultimii, fără a fi bătrâni pentru naţională, nu cred că pot depăşi vreodată nivelul pe care l-au etalat la acest turneu.
Vin preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2010. Cu siguranţă, Franţa va arăta altfel, cu sau fără Domenech, Serbia rămâne o forţă care nu trebuie neglijată, în timp ce Austria a tras mai multe şuturi pe poartă la Euro 2008 decât tricolorii noştri.
Dacă vom şti să gestionăm acest insucces, vom merge şi la următorul turneu final. Dacă nu, vom sta iar în faţa televizorului, amintindu-ne de Hagi fotbalistul şi de nopţile turneelor finale când nu ştiam cine e Mutu sau Chivu, iar Tamaş era un nume care ne ducea cu gândul la un cântăreţ de muzică populară.
Am trait un sentiment ciudat zilele astea, impartindu-ma intre reflexul de a injura pe cineva si consolarea enumerarii “Franta, Italia, Olanda”. Din pacate, a invins nemultumirea pentru ca nu ai cum sa te declari multumit de ce a prestat Romania. O singura nedreptate dupa acest Euro: suntem tentati sa facem ghem toate criticile si sa le aruncam spre Piturca. Or selectionerul asta al nostru a judecat corect situatia, numarul si marimea morcovilor care au penetrat prin echipa si a jucat ce trebuia sa joace ion conditiile date. Stiu ca avem mereu ceva de criticat, insa cred ca de data asta chiar nu avem ce sa criticam. Nu avem nimic. Nici macar o echipa de fotbal.
In rest, respect pentru blog si pentru tine
Am murit pe dracu frumos, Daniele. Am murit urat, am cazut de pe o martoaga batrana, nepotcovita, netesalata si bolnava de guta! Am murit cu curu-n poarta, am murit certandu-ne noi pe noi, acuzandu-ne ca chiorii. Am murit si nu ne mai trezeste nimeni din morti ca Isus pe Lazar! Suntem niste deprimati, frustrati, plangaciosi, obositi, lasi, bicisnici si samavolnici. Suntem romani!
))
))
Hai Romania! Hai nea Piti! Hai Mutu! Haimanalelor!
Mama, cat de acid pot fi, sa mor io… cu asta, gata… s-a dus convocarea mea la nationala!