Mutu, ce schimbare! (Adevarul, 28 decembrie)

De Daniel Nazare

În timp ce microbiştii români se delectau cu caltaboş, lebăr, cârnaţi şi sarmale, Adrian Mutu se lega la şireturi, se echipa în tricoul viola pentru a mai perfora încă o dată poarta adversarilor din Serie A. Fiecare ştire că fostul piteştean marchează pentru Fiorentina vine firesc, la fel cum buletinele meteo urmează după jurnalul de la ora 19.00.
Sigur că sunt mulţi contestatari ai „Briliantului”. Cu siguranţă, Mutu a comis o serie de erori. Dar anul 2006 a fost unul de vis şi de o oarecare cuminţire. A cucerit titlul cu Juventus, a jucat bine pentru echipa naţională, s-a transferat la Fiorentina, unde, alături de Toni, marchează la foc automat. E pe locul 2 în clasamentul golgeterilor. Nu vorbeşte neîntrebat, iar când o face are grijă ce mesaj să transmită. Civilizat, politicos, elegant. Departe de imaginea tulbure când dezminţea nervos o aventură bahică sau extraconjugală dezvăluită de vreo publicaţie sau când se credea prea mare pentru a băga în seamă un jurnalist care-i adresa o simplă întrebare.
6,78 este media notelor primite de cotidianul „Gazetta dello Sport” în meciurile pe care Mutu le-a jucat pentru Fiorentina. Doar Cambiasso de la Inter are o medie mai mare 6,90. Tot el este liderul marcatorilor din acţiune în Serie A. Cifrele vorbesc sau, cum spunea Anghel Iordănescu, pe vremuri, „rezultatele vorbeşte”. Avem nevoie de un Mutu cel puţin la fel în 2007, când tricolorii trebuie să se califice la Euro 2008. „Generaţia rataţilor” e o sintagmă care nu le place deloc internaţionalilor actuali. Nu le convine eticheta. Măcar ambalajul să facă diferenţa.

Mesterul Borcea (Adevarul, 20 decembrie)

De Daniel Nazare

Tot mai multe anchete de sfârşit de an îl dau pe Cristi Borcea drept conducătorul numărul unu din fotbalul românesc. Din moment ce Ionel Ganea, golgheterul Ligii I, a jucat gratis pentru Dinamo un tur întreg, alegerea e mai mult decât firească. A câştigat 180.000 de euro din salariu, prime şi bonusuri, dar ca să plece din curtea roş-albilor a înapoiat întreaga sumă. Fostul internaţional a şi glumit pe această temă: „Dacă-mi daţi şi golurile înapoi, ar fi bine”, a făcut haz de necaz jucătorul în vârstă de 33 de ani care şi-a cumpărat bilet în Rapidul lui Copos.
E şi ăsta un management productiv. Unii să joace, s-o facă bine, să dea o căruţă de goluri, iar Borcea să danseze la balul de sfârşit de an, de la restaurantul „Doi Cocoşi”, la 13 puncte diferenţă de rivala şi locul secund, Steaua. Rapid a dat 1,2 milioane pe australianul Griffiths care a confundat fotbalul cu o altă meserie din moment ce reuşitele sale în tricoul alb-vişiniu au cam lipsit. Aici, Borcea a fost mai tare decât Copos, care s-a autointitulat într-o declaraţie tv drept „cel mai mare fraier investitor al anului”. Nu-l suspectez pe fostul cofetar de Dorobanţi de vreo brumă de sinceritate, dar acum chiar a avut dreptate.
Printre cei care se consideră mari manageri de club se numără şi stelistul Meme Stoica, cu voia dumneavoastră nu ultimul pe listă. A dat 600.000 de dolari pe Carlos, 300.000 pe Saban, iar acum nu ştie cum să scape de ei la ghionturile lui Gigi Becali. Asta chiar dacă pe plan intern a mai nimerit un Nicoliţă, un Iacob sau un Cristocea. Dar din ultimele trei nume doar ultimul a venit în anul de graţie 2006. Aşa că Borcea e pe primul loc şi în clasament, şi la bani cheltuiţi. Stă mai prost la linişte, fiindcă e inadmisibil ca un lider la o asemenea diferenţă să aibă parte de atâtea frământări şi discuţii în contradictoriu.

Clasamentul lui „Vâlcea” (Adevarul, 18 decembrie)

De Daniel Nazare

Când am aflat că Sorin Corpodean e arbitrul numărul 1 în România, aşa cum a anunţat, sâmbătă, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, mi s-a părut că asist la o farsă, fiindcă o glumă mi se părea mult prea puţin. Cred că onorabilul Costică Vâlcea i-a omis din ierarhie pe ministrul Codruţ şereş, pe consultantul bulgar Stamen Stanchev ori pe Adrian Porumboiu. A uitat nişte piese, într-adevăr grele, care ar fi făcut clasamentul mai hazliu, nu aşa macabru cum arată în momentul de faţă.
Ca totul să fie trendy, ni s-a adus la cunoştinţă că lista FIFA a rămas cu şapte locuri pentru România, iar Marian Salomir, campionul meciurilor stricate, bineînţeles fără intenţie, rămâne bine mersi să defileze cu cinstea în fluier pe plan internaţional. Ce mă uimeşte este faptul că acest Constantin crede că noi suntem mari cretini, iar el, un tip mai mult decât inteligent.
Dacă a recunoscut că multe meciuri au fost făcute „ţăndări”, la unele nu s-a pronunţat, fiindcă atingea penibilul, alteori a trebuit să-l scoată pe fiul său Augustus din mari încurcături, onorabilul domn Constantin n-ar fi trebuit să ne arate clasamente de felul celor realizate pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. Atunci când recoltele la grâu erau umflate ca să dea bine la populaţie sau la conducătorul suprem.
După unul dintre cei mai slabi ani ai arbitrajului românesc, l-aş fi văzut pe domnul Costică cu un pix în mână, completând o foaie albă pe care să-şi scrie demisia, s-o semneze, apoi să consemneze ierarhii lângă bradul de Crăciun pentru cadouri în sânul familiei. Sunt sigur că ar fi fost mult mai inspirat.

Sevilla cu noroc de Ioan Slavici

Chiar daca FC Sevilla e o superechipa, cred ca Steaua se va califica. O spun acum, la doar 15 minute de tragerea la sorti de la Nyon. De ce? Un lung sir de coincidente: acolo s-a castigat singurul trofeu european pentru o formatie romaneasca, acolo ros-albastrii au spulberat in acest an pe Betis si, de aceea, cred ca ne poarta noroc. 1986, 2006, 2007. Voi ce ziceti?
PS: Multi antiromani se bucurau in 2005 ca ros-albastrii au cazut cu Valencia si ca „liliecii” vor face spectacol in Ghencea. Va dau un exemplu care recunoaste ca s-a pripit: Sergiu Peshte, pe numele lui curat Sergiu Petre. Azi recunoaste ca a fost un neghiob.

Meme m-a angajat la Steaua! In poarta!

Nu stiu daca stiti, dar brazilianul Nazario Andrey vine in Ghencea. E portar, il inlocuieste pe acea tentativa de goalkeeper pe nume Carlos Alberto Fernandes. Pe mine ma cheama si Nazare, si Andrei, pe langa primul prenume – Daniel. Va spun eu cum s-a intamplat: Meme este fascinat de criticile mele repetate si si-a zis sa aiba si el un Nazare in echipa, sa se puna bine cu mine, ca eu n-as fi fost niciodata angajatul managerului general sau al latifundiarului din Pipera. Asa ca Meme si-a indeplinit visul: Nazare joaca la Steaua! Astept reactiile voastre…
PS: Daca doriti un interviu cu mine, contactati intai ofiterul de presa Paul Andone, apoi pe managerul general Meme Stoica. Daca vorbesc fara avizul lor si nu in cadru organizat, voi lua amenda. Fie-va mila!

Oare cine cade? (Adevarul 13 decembrie)

De Daniel Nazare

Dacă în partea superioară a ierarhiei fotbalistice Dinamo pare să-şi fi acontat prima poziţie, la 13 puncte distanţă faţă de-a doua clasată Steaua, calculele în zona retrogradării sunt departe de a fi lămurite.
Se fac supoziţii, se dă cu părerea, dar ultimele mutări şi rezultate din coada clasamentului nasc controverse. Mai ales că din acest sezon competiţional vor retrograda patru formaţii în eşalonul secund, şi nu două ca până acum.
Locul 18 este ocupat de FC Naţional. După ce preşedintele Iacov a schimbat deja trei antrenori – Dună, Vlădoiu şi Ciobotariu – , acum a fost numit Sorin Cârţu, ajuns la a şaptea echipă de primul eşalon condusă de pe margine, un adevărat record, trebuie să recunoaştem. Instalat, se pare, la presiunea lui Gigi Neţoiu, un fel de Jean Pădureanu, mai tânăr, mai chel, dar şi mai abil. Aşa că e greu de crezut că la influenţa „Comandantului” şi la profesionalismul lui Cârţu echipa din Cotroceni ar putea spune adio primei divizii. Pe poziţia a 17-a vine Jiul, un satelit al grupării din Ghencea, după cum chiar a recunoscut patronul Alin Simota („Valea Jiului este cu Steaua şi cu Gigi Becali”). Chiar dacă mulţi îi vedeau deja în „B”, petroşănenii au învins Rapidul şi, cu siguranţă, vor fi ajutaţi în acest intersezon cu jucătorii şi nu numai.
Locul 16 este acontat după 19 etape de FC Argeş, o grupare în care patronul Cornel Penescu pompează bani, iar Dorinel Munteanu, seriozitate. Nu cred că nici echipa din Trivale nu va părăsi liga păstorită de Mitică Dragomir. Pe ultimul loc retrogradabil se află Ceahlăul primarului Gheorghe ştefan, cel poreclit „Pinalti” pentru tunurile din fotbal şi, mai nou, din cele imobiliare. E în relaţii bune cu Mircea Sandu, naţionala va juca meciul cu Luxemburg chiar la Piatra Neamţ, iar el este considerat unul din membrii Cooperativei, cea care l-a ajutat în dese rânduri s-o scoată la capăt.
De la locul 14 în sus se poate întâmpla orice: Farul lui Bosânceanu bate cam tare când echipa vrea să joace, Unirea Urziceni are un finanţator orgolios şi un antrenor, Dan Petrescu, cu mentalitate de învingător, Pandurii lui Condescu joacă excelent, iar voturile date lui Mircea Sandu la alegeri (peste 50 din partea sindicatelor miniere care sponsorizează echipa) sunt argumente forte, în timp ce locul 11, Universitatea Craiova, a demonstrat că nu-i o formaţie de mititei. Apoi Poli Iaşi se vaită zilnic că nu are bani prin Ionuţ Popa, dar înving cam tot, iar FC Vaslui s-a dovedit un adversar de temut când a venit vorba de arbitraje, nu neapărat de valoarea lotului. În aceste condiţii, cred că miza nu-i la titlu, ci la coadă.

Interesant: fotbalistii vor fi supusi la teste obligatorii pentru depsitarea bolilor cardiace

Jucătorii care vor evolua în competiţiile de club organizate de Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) începând din 2008 vor fi supuşi unor teste obligatorii pentru depistarea bolilor cardiace, informează cotidianul danez Politiken.
Citând surse din cadrul UEFA, Politiken scrie că echipele care vor evolua în Champions League sau Cupa UEFA vor trebui să prezinte documente care să dovedească faptul că jucătorii peste 21 de ani au efectuat testele pentru depistarea bolilor cardiovasculare.
Testele vor fi introduse din sezonul 2008-09, dar nu vor fi impuse la nivelul meciurilor inter-ţări.

Razvan, om sucit (Adevarul, 11 decembrie)

De Daniel Nazare

Ceea ce mă uluieşte la Lucescu Junior este lipsa de decizie. Ba pleacă, ba nu pleacă, ba merge la Timişoara, ba rămâne la Rapid, ba pleacă în vacanţă în Antalya, ba îi spune lui Marian Iancu că vine, ba nu mai vine, ba se supără, ba zâmbeşte în faţa camerelor de luat vederi precum un actor în devenire. E greu de înţeles.
Nu sunt adeptul ideii că el este vinovatul numărul unu pentru că Rapid înoată în mediocritate, pentru că se îneacă în clasament. A învins-o şi Jiul, poate cea mai slabă echipă a întrecerii interne, o trupă modestă ce i-a administrat în 6 luni două înfrângeri mai clare decât o savarină delicioasă în vitrina nevestei lui Copos. Dar ceea ce a realizat în aproape trei ani merită consemnat, dacă nu măcar apreciat: a dat Giuleştiului o aromă europeană, echipa sa nu este angrenată în jocurile strategice, a cochetat cu primele poziţii, echipa a avut momente de joc autentic, spectaculos şi, mai presus de toate, e mereu în război mocnit cu patronul Copos, ceea ce-i aduce un capital de simpatie până şi în curtea rivalelor, Steaua şi Dinamo, ca să nu mai vorbesc în rândul propriilor suporteri care iubesc Rapidul, dar îl urăsc pe fostul vicepremier ca într-o telenovelă sud-americană.
Ar fi putut să demisioneze oricând, iar în cartea lui de vizită s-ar fi aşternut câteva performanţe remarcabile. Apoi, la cota care o avea, ar fi avut de unde alege ofertele primite precum un pescar momeala în Piaţa Obor la ora 5 dimineaţa. Dar Răzvan ţine şi acum de Rapid inexplicabil, de dragul unui sentimentalism deşănţat, exact ca al unui puşti de 18 ani care s-a îndrăgostit de colega de bancă şi nu suportă gândul că totul s-a terminat după un timp, total şi iremediabil, fiindcă fata a ales altceva sau pe altcineva.
N-am înţeles de ce trebuie să continue la Rapid, unde Copos, când n-are ce face, dă drumul la presiune cum dă mamaia drumul la gaze iarna, unde nu ţi se aduc jucătorii pe care îi doreşti, iar dacă vin, ţi se scot ochii că au fost prea scumpi, unde fostul arbitru Zotta ne dă lecţii de moralitate şi echidistanţă, exact cum ar ţine cursuri celebrul Ion Râmaru la şcoala de fete.
Aşa că Răzvan, cât mai ai timp, pleacă – mai sunt milioane de echipe de antrenat în lumea asta, sute de locuri vacante pe băncile tehnice -, o să vină să antreneze echipa Sabău sau eternul Hizo, Jean Valvis sau Nicu Văcăroiu, Gigi Corsicanu’ sau Nae Manea. Nu te uita înapoi, nu merită. Oricum, e ceaţă.

Ce i-a lipsit Stelei pentru a fi competitivă (Adevarul, 8 decembrie 2006)

De Daniel Nazare

După 10 ani de absenţă în grupele Ligii Campionilor, întrecerea păstorită de Mitică Dragomir a avut o reprezentantă în cea mai importantă competiţie intercluburi de pe „bătrânul continent”. S-a pus punct miercuri seară, după un 1-1 onorabil pentru Steaua, dar total neconcludent pentru echipa franceză, care şi-a asigurat prima poziţie la fel de normal cum o locomotivă este pusă în faţa vagoanelor…
Dacă după victoria cu Standard Liege, din preliminarii, şi accederea la masa bogaţilor, lumea a ieşit în stradă pentru a sărbători ceea ce în 1996 era ceva normal, acum pretenţiile par să crească. Prezenţa unei echipe sau chiar a două, sezonul viitor, în aceleaşi grupe, ar trebui să trezească un sentiment de normalitate, chiar dacă, spre exemplu, lui Cristi Borcea îi va fi cenzurată cu greu bucuria, dansul penibil în care încearcă s-o imite pe Shakira şi săgeţile fără niciun fel de piper, dar pline de golănii spre rivalii din campionat sau spre omologul lui în fapte, Meme Stoica.
Dar ce le-a lipsit roş-albaştrilor să facă faţă, să obţină mai multe puncte, să încerce accederea în optimile de finală? Cu siguranţă, un portar valoros, şi nu un circar cu pretenţii de fotbalist, care să nu comită gafa demnă de Cronica Cârcotaşilor din meciul din Ghencea cu Lyon, probabil un Bănel Nicoliţă mai în vervă şi mai cerebral, aşa cum a fost sezonul trecut, mai mult tupeu şi inspiraţie pentru tineri, mai puţine accidentări care i-au ţinut în tribună şi pe la Bologna pe Mirel Rădoi şi Victoraş Iacob fotbaliştii reprezentativi ai Stelei – şi câţiva jucători care să acopere anumite posturi deficitare. Ar mai fi o anumită constanţă în joc, o oboseală excesivă care s-a văzut în jocul steliştilor, la fel cum observi o bătrână care trece strada cu două sacoşe umplute cu 10 kilograme de cartofi, dar şi miza lui Olăroiu pe câţiva jucători ieşiţi total din formă, însă pe care a mizat mai mereu: Nicoliţă, Opriţa, Gigel Coman sau Paraschiv.
Cu siguranţă că Olympique Lyon şi Real Madrid sunt două forţe care cu greu pot fi răpuse de o formaţie ca Steaua. Dar să nu omitem faptul că, în sezoanele trecute, au fost grupări mai slab cotate care au măturat cu granzii Europei. Aşa că, dacă anul acesta a fost unul de probă în Europa, din sezonul viitor încercăm imposibilul. Dar cum conducătorii şi jucătorii din Liga 1 au mai mult timp de scandaluri, de declaraţii războinice şi ironii de mahala, e greu de crezut că se mai gândesc la fotbal, la antrenamente sau la analize tehnico-tactice.

Taţele fotbalului dau din gură (Adevarul, 6 decembrie)

de Daniel Nazare

Cocoţat cu Dinamo pe primul loc, Cristi Borcea de la Dinamo e ca un copil la care Moş Crăciun vine zilnic: e fericit, dansează de bucurie prin casă, e alintat şi vorbeşte prostii pentru a se face remarcat. Meme Stoica, managerul general al campioanei, e nervos că a ajuns pe poziţia secundă în campionat şi, din păcate, a erupt frustrarea în el tocmai luni, într-o conferinţă de presă ad-hoc, într-un mod în care se mai descalifică încă o dată, după câte infracţiuni la adresa bunului-simţ a săvârşit, după câte conflicte a avut, după câţi pumni a dat în aer sau în propriii suporteri. Iar Marian Iancu a intrat şi el în jocul ăsta, în care clasamentul nu se contabilizează în goluri şi victorii, ci în jigniri grosolane şi ironii de colţul străzii.
De fapt, mitocănia şi nesimţirea sunt considerate virtuţi în fotbalul românesc, nu numai în cazul inginerului de la Galaţi, venit la Bucureşti să cunoască gloria în Giuleşti, fiind pescuit apoi de latifundiarul din Pipera şi pus să reprezinte oral clubul în care nimeni nu ştie să lege două fraze corecte gramatical nici dacă umblă cu dicţionarul la subraţ şi nici dacă le scrii înainte pe foaie ce urmează să debiteze.
În loc să se respecte, conducătorii noştri aleg să se lovească în moalele capului ori de câte ori au ocazia. Dacă îi tragi o înjurătură rivalului şi apari la televizor, eşti tare. Te lauzi prietenilor, te sună nevasta să te felicite, te crezi mare, copiii probabil râd la frazele considerate geniale, dar care, din păcate, nu sunt mai inteligente decât cele din peluzele stadioanelor. Aşa gândesc cei care îl consideră pe Mitică Dragomir tatăl lor spiritual.
Meme vorbeşte din poziţia omului superior, care-şi numără meciurile din cupele europene la fel cum filateliştii îşi evaluează timbrele în fotoliul de acasă. Dacă are 43 de meciuri în Europa, nu mai avem voie să ne spunem părerea, dacă a jucat cu Real Madrid trebuie să-i amintim că e frumos şi deştept, dacă acel pseudoportar pe nume Carlos a scos o minge cu Sandard, trebuie să uităm noaptea blestemată de la Middlesbrough. Între Meme, Borcea şi Iancu nu e nicio diferenţă. Toţi provin dintr-un mediu famat, în care târguiala, mica înţelegere sau găinăriile sunt lucruri normale.
Gică Popescu susţinea acum o lună, într-un interviu în ziarul nostru, că „în fotbalul românesc nu există manageri şi din cauză că nimeni nu a studiat în străinătate, iar de comportamentul lor n-are rost să insistăm”. După ce nu sunt profesionişti, se mai şi comportă precum suporterii fanatici. Dacă nu-ţi convin conducătorii dintr-o ţară, poţi emigra. Emigrez şi eu, dar doar fotbalistic.

Chiar daca… (Adevarul, 4 decembrie 2006)

De Daniel Nazare

Acum doi ani, actualul tehnician al lui Dinamo, Mircea Rednic, se juca de-a antrenoratul în Divizia B, chiar dacă purta un costum mai scump decât toate baremurile oficiale şi neoficiale ale arbitrilor dintr-un sezon la Vaslui, chiar dacă avea 90 de selecţii în echipa naţională, chiar dacă făcuse parte din marea echipă a lui Dinamo din anii ’80, chiar dacă luase un titlu ca antrenor cu Rapid, chiar dacă fusese dat afară tocmai de ziua de naştere din fascinantul şi imprevizibilul Giuleşti, chiar dacă era un nume mare într-un oraş mic din Moldova lui ştefan cel Mare, ăla care i-a bătut pe turci, nu cel care e primar la Piatra Neamţ şi se ceartă cu arbitrii pentru câte un „pinalti”.
Era de aşteptat ca Rednic să fie în ediţia trecută unul dintre antrenorii căruia i se tăia capul pentru că Divizia A însemna mult prea mult pentru Vaslui şi pentru că nimeni nu-i dădea nicio şansă să salveze echipa de la înec, chiar dacă unii îi ascundeau colacul sau îl trimiteau unde era apa mai mare să încerce imposibilul. Clubul era pe ultimul loc, lăsat de un Panduru la fel de nervos ca azi, dar parcă mai calm atunci decât acum, însă la fel de certat cu bunul-simţ, cu limba română şi cu arbitrii.
Tot Rednic e cel care în acest an a fost artizanul de pe margine care a umilit Dinamo tocmai în şoseaua ştefan cel Mare, printr-un gol marcat de Vali Badea, fotbalistul născut la Alexandria, care a explodat la Vaslui sub bagheta lui Rednic, iar în câteva luni în Ghencea a marcat de mai multe ori decât a făcut-o Opriţa în meciurile oficiale, amicale, la antrenamente, pe maidan sau pe calculator.
A salvat Vasluiul de la retrogradare, chiar dacă în ultima etapă a campionatului trecut a privit neputincios de pe margine cum elevii săi simulau fotbalul pentru ca Steaua să câştige titlul în dauna Rapidului lui Răzvan Lucescu, adică exact omul cu care nu se înţelege Rednic, cu care se înţeapă, cu care nu crede că se va împăca vreodată, indiferent de an, de anotimp, de viaţă sau de vremuri.
Acum Mircea Rednic a ieşit campion de toamnă cu Dinamo, mai clar decât o arată clasamentul, cu siguranţă mult mai corect decât ierarhia la „Mari Români” sau orice concurs de Eurovision. Până şi Gigi Becali – „războinicul luminii plătite în Ferentari” şi filantropul care se visează şef de stat dimineaţa, europarlamentar la prânz şi patriarh seara la „Dan Diaconescu în Direct” – a recunoscut că Dinamo e cea mai bună echipă din România. Dacă tace până şi Meme Stoica, ofticosul numărul 1, înseamnă că roş-albii merită să fie lideri.
Aşa că Mircea Rednic e azi pe cai mari. Chiar dacă Gigi Neţoiu le mai dă cabalinelor peste copite sau aşteaptă primul pas greşit al dinamoviştilor cum aştepţi o bere rece într-o vară toridă, chiar dacă Bayer Leverkusen nu mai e echipa aia din urmă cu cinci ani care juca finala Ligii Campionilor, chiar dacă Gaev e un portar doar de curtea şcolii, în niciun caz de Dinamo, chiar dacă…