Ceh sau german? Nu conteaza pentru gsp.ro

Tomas Berdych este un tenismen german, conform colegilor de la gsp.ro – care la randul lor preiau de pe pariori.ro… Realitatea este ca acest jucator prezent la Wimbledon s-a nascut la Valasske Mezirici, o localitate din Cehia. Are rezidenta la Monte Carlo, care cu siguranta nu e in Germania. Mai puneti mana macar pe o carte de geografie, daca nu va pricepeti la tenis! Bafta pe viitor!

Reclame

Despre viitor (Adevarul, 20 iunie)

Mă amuză foarte tare formulările de genul „România a căzut de pe un cal frumos” sau „Am murit frumos la Euro 2008″, sintagme pe care le-am citit în aceste zile la diverşi jurnalişti sau când le-am urmărit declaraţiile la diverse emisiuni de sport.

Stau şi mă întreb: oare Austria sau Franţa au murit urât sau tot la fel de frumos? De murit, mori o singură dată şi n-are importanţă cum o faci. Oare Elveţia a căzut de pe un ponei dizgraţios sau tot frumos precum calul nostru mioritic?

Numai la noi se poate să lauzi ineficienţa, să ne mulţumim cu o echipă care în trei meciuri a tras şapte şuturi pe spaţiul porţii. Sunt sigur că, pentru câţiva jucători, acest Euro a reprezentat ultimele meciuri în tricoul primei reprezentative.

Acum, ochii vor fi pe Sepsi, Keşeru, Radu Ştefan, Moţi şi pe alţi tineri de perspectivă. Mai puţin pe Contra, Florentin Petre, Marius Niculae şi Codrea, ultimii, fără a fi bătrâni pentru naţională, nu cred că pot depăşi vreodată nivelul pe care l-au etalat la acest turneu.

Vin preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2010. Cu siguranţă, Franţa va arăta altfel, cu sau fără Domenech, Serbia rămâne o forţă care nu trebuie neglijată, în timp ce Austria a tras mai multe şuturi pe poartă la Euro 2008 decât tricolorii noştri.

Dacă vom şti să gestionăm acest insucces, vom merge şi la următorul turneu final. Dacă nu, vom sta iar în faţa televizorului, amintindu-ne de Hagi fotbalistul şi de nopţile turneelor finale când nu ştiam cine e Mutu sau Chivu, iar Tamaş era un nume care ne ducea cu gândul la un cântăreţ de muzică populară.

Prea mici (Adevarul, 19 iunie)

Am visat frumos înainte de acest turneu final, la fel cum o fetiţă de la grădiniţă nu adoarme noaptea cu gândul la păpuşa fermecată promisă de părinţi în virtutea unui telefon dat lui Moş Crăciun. Am crezut că suntem buni, chiar foarte buni, dar în realitate suntem mult mai modeşti decât ne-am închipuit vreodată.

Să recapitulăm: ne-am calificat din grupa preliminară cu mult noroc. Aţi uitat pasa albanezului către Dică la 0-0 în Albania, golul din ofsaid al lui Goian în meciul cu Olanda de la Constanţa sau cum au pierdut bulgarii nişte puncte aiurea contra aceloraşi albanezi? La Rotterdam am aplicat o tactică defensivă care i-ar face invidioşi pe Mircea cel Bătrân şi Ştefan cel Mare, ne-am băgat cu autobuzul în poartă, refuzând jocul, şi am jubilat la final aidoma unei câştigătoare de Liga Campionilor.

Iar la Euro ce-am jucat? Nimic. Cu Franţa ne-am apărat, cu Italia a fost cel mai bun meci al nostru, asta e adevărat, dar fără norvegianul Ovrebo, probabil, situaţia ar fi fost altfel. Olandezii au stat marţi seară pe teren ca magneţii pe frigider, lăsându-ne culoare în prima parte, dar degeaba. Cu Marius Niculae care semăna cu un pieton în intersecţia de la Piaţa Universităţii, cu Bănel Nicoliţă mereu derutat şi dornic de luptă corp la corp, cu Mutu fără vlagă şi cu Chivu mai imprecis ca niciodată – nu puteam emite pretenţii.

Mereu Chivu şi Mutu au încercat şi au visat să depăşească Generaţia de Aur. Dacă ne referim la maşini de fiţe, ceasuri scumpe, femei frumoase şi nunţi fastuoase, cu siguranţă, şi-au îndeplinit obiectivul. Felicitări, băieţi! Dar fotbal mai jucaţi?

Libertatea vrea 14 insi la Sport!

Dorin Chiotea, fostul redactor-sef la Prosport acum editor-coordonator la Libertatea, se ocupa de importuri masive la ziarul nr.1 din peisajul publicatiilor cotidiene din Romania. Surse din piata care doresc sa-si pastreze anonimatul sustin ca se negociaza intens cu 4 insi pentru departamentul Sport, persoane care provin de la ProSport (secret), Click (Madalina Ciodaru), Sport.ro (secret) si Interesul Public (Catalin Apostol). Ideea e ca Libertatea doreste sa aiba zilnic 8 pagini din 32 numai cu sport. De asemenea, se mai negociaza cu 4 editori foto de la ziare diferite. Nu-mi cereti nume ca nu pot dezvalui absolut nimic. De asemenea, 5 insi de la site-ul Prosport vor veni la http://www.libertatea.ro. V-am pupat, leilor! Dorine, bafta tata!

Spania, eterna perdanta (Adevarul, 16 iunie)

O simplă statistică ne spune că, în ultimii 22 de ani, Spania, posibila noastră adversară după grupe, dacă terminăm pe locul doi, a ajuns mai mereu în sferturile de finală ale unui turneu de anvergură şi tot mereu a pierdut.

În 1986, a comis-o cu Belgia, la penalty-uri, apoi în 1994, la World Cup, a fost 1-2 cu „squadra azzurra”, pentru ca doi ani mai târziu, în Anglia, călăul să poarte chiar numele gazdelor competiţiei.

La Euro 2000, viitoarea campioană Franţa a învins-o cu 2-1 tot în aceeaşi fază, iar Raul, marele absent al turneului aflat acum în desfăşurare, a ratat un penalty în minutul 90. De asemenea, la Mondiale, de două ori s-a oprit în optimi (1990 şi 2002), fază a competiţiei posibilă doar la această întrecere.

Întotdeauna favorită îna­intea fiecărui campionat care începe, „la furia roja” se împiedică după ce în grupe face senzaţie. Sferturile sunt maximul a ceea ce poate.

Dacă despre Olanda se spune că este cea mai bună reprezentativă dintre cele care n-au cucerit vreun Mondial de-a lungul timpului, cu siguranţă Spaniei îi este rezervată poziţia secundă. Cu toate acestea, ibericii au la activ un Euro câştigat în 1964 în dauna Uniunii Sovietice sau o finală cu Franţa lui Platini pierdută 20 de ani mai târziu.

„La furia roja” e o echipă care a căzut şi ea pradă globalizării. Ani la rând puteam număra 23 de jucători din Primera Division. Astăzi, aritmetica ne joacă feste: Reina, Xabi Alonso, Arbeloa şi Fernando Torres joacă la FC Liverpool, iar Cesc Fabregas, la Arsenal. Şi la ei, dar şi la noi, selecţionerul e aspru criticat de presă. Diferenţa e că al nostru e mult mai norocos.

Takk, Ovrebo! (Adevarul, 14 iunie)

Titlul înseamnă „mulţumesc” în norvegiană pentru arbitrul meciului de aseară. În ciuda evoluţiei fantastice a elevilor lui Piţurcă, fără acest Ovrebo ar fi fost 1-0 pentru italieni la pauză. Nu ştiu cum ar fi evoluat astfel ostilităţile.

După Urs Meier, Valentin Ivanov şi Lubos Michel, coşmaruri care ne bântuie de ceva vreme încoace atunci când vorbim de arbitrajele la nivel de primă reprezentativă, acest chelios cu fizic de ospătar în Cişmigiu ne ţine în cursă. Ştiu că se vor găsi unii care vor susţine că există acoperire regulamentară la penalty-ul ratat de Mutu sau că n-a avea cum să vadă dacă a fost sau nu ofsaid la golul valabil marcat de Toni. Trebuie să-i mulţumim că a fost corect.

Recunosc că m-a bucurat disperarea italienilor, mari maeştri ai jocurilor de culise, dovadă scandalul Calciopoli, cărora acum nu le venea să creadă că un cavaler al fluierului nu-i avantajează absolut deloc. Mi-a plăcut sacrificiul şi munca jucătorilor, dar mai ales tactica aleasă de Piţurcă, personaj care rămâne, în ciuda unor critici constante, un antrenor de clasă.

Mutu a fost înger şi demon, Tamaş la fel: a pasat ideal pentru Mutu, apoi a dat pe lângă minge la golul lui Panucci. Fără Lobonţ, probabil, italienii ar fi făcut scor cu noi. Dar Lobonţ a demonstrat că n-are valoare de liga lui Corleone sau de ifosele lui Rednic.

Locul lui e în campionatul italian, iar după acest meci, probabil ofertele vor începe să curgă ca apa la robinet. Ceilalţi au fost şi ei extraordinari. Toţi merită felicitări pentru meciul cu „squadra azzurra” şi mai ales că n-am fost inferiori nici campioanei mondiale şi nici vicecampioanei mondiale. Ceea ce nu e la îndemâna oricui.

De ce putem bate Italia (Adevarul, 12 iunie)

Ca şi acum 25 de ani, întâlnim Italia într-un meci decisiv. Şi atunci „squadra azzurra” era campioană mondială. În 1983 se juca pe cenuşiul 23 August, acum ne vom duela pe modernul şi cochetul „Letzigrund” din Zürich.

Azi îl avem pe Lobonţ, trecut pe la Ajax şi Fiorentina, atunci ne bazam pe un Ţeţe Moraru, foarte bun în campionatul intern, dar fără o experienţă internaţională deosebită.

Vineri va juca Mutu, cel mai bun stranier din Serie A – conform presei italiene, nu a altcuiva -, atunci ne bazam pe forţa ofensivă a lui Geolgău şi Cămătaru, fotbalişti buni, dar nu de nivelul pe care-l etalează „Briliantul” de vreo trei sezoane încoace. Chivu e, cu siguranţă, cel puţin la acelaşi nivel cu Bölöni, nu degeaba Internazionale a dat pe jucătorul nostru 18 milioane de euro.

Contra a trecut şi pe la AC Milan în carieră, spre deosebire de omologul din acea vreme, Mircea Rednic, al cărui vârf a fost Standard Liege.

Comparaţiile pot continua. 1983 a fost unul dintre anii în care România era strânsă într-o menghină a comunismului care părea că ne va sufoca, atunci când o casetă video procurată de antrenorul Mircea Lucescu cu un meci al Italiei era aur curat. Azi avem dvd-uri, spioni trimişi la meciuri, laptopuri performante, relaţii bune la UEFA, români cu miile în tribune, chiar dacă mai puţin respect de la selecţioner.

Acum 25 de ani, Costică Ştefănescu se uita la campionul mondial Cabrini ca la un Superman, pe care îl văzuse doar la televizor sau la cinematograf. Azi, Chivu îl vede pe Materazzi de mai multe ori de cât are timp s-o privească pe Adelina, cei doi fiind coechipieri la Internazionale. Un alt argument că suntem mai aproape de realitate şi de un rezultat bun.

Un punct. Si de la capat (Adevarul, 10 iunie)

Acest 0-0 nu înseamnă, practic, n­imic. Mai sunt meciuri, se poate întâmpla orice. Suntem în cărţi pentru calificare, dacă obţinem o victorie contra Italiei sau Olandei.

M-a amuzat prima parte şi, pe alocuri, partea secundă: a fost o simplă privire de la distanţă între jucătorii celor două reprezentative, în niciun caz o confruntare, un meci adevărat de fotbal. Domenech şi Piţurcă păreau doi jucători de şah, iar mutările pe tablă erau identice.

Ocazii puţine, chiar prea puţine pentru un asemenea nivel. Francezilor le era frică să se lase descoperiţi când se deplasau spre poarta lui Lobonţ, noi – prea prudenţi în amintirea istoricului Rovine. Îi aşteptăm să atace, să-i băgăm în mlaştini, în jocul nostru adormit, ca ei să se împiedice şi noi să le dăm lovitura fulgerătoare.

Ne-am gândit mai mult la Mircea cel Bătrân decât la victorie. Trebuie să recunoaştem. Nu ştiu dacă Mutu l-a citit pe Dostoievski, aşa cum specula presa britanică, dar, cu siguranţă, i s-a povestit de voievodul Ţării Româneşti. Am aşteptat un meci nul şi l-am obţinut.

N-am avut prospeţime, dar am jucat bine tactic. N-a evoluat Mutu aşa cum a făcut-o la Fiorentina, dar defensiva a fost la înălţime. N-am contat în atac, dar am luat un punct. Dacă riscam pe atac, oare aveam vreo şansă? Partea proastă e că împotriva Italiei, vineri seară, nu putem aborda aceeaşi tactică.

Realitatea e că un 0-0 cu vicecampioana mondială nu e chiar rău. Reversul medaliei: n-am tras nici măcar un şut pe poartă în 90 de minute şi asta ar trebui să ne pună pe gânduri.