Stare

Cum se încaieră abuzurile în mintea lui Mititelu

Adrian Mititelu a propus Federatiei Romane de Fotbal ca Universitatea Craiova să revină în Liga 1 începând cu sezonul 2013-2014. Ceea ce omite efervescentul personaj e că formația din Bănie a retrogradat în Liga 2 atunci când a fost dezafiliată abuziv de oamenii lui Mircea Sandu. E ca și cum naționala lui Răzvan Lucescu ar fi trebuit să evolueze  la turneul final Euro 2012, deși nu s-a calificat.

Continuă lectura

Reclame
Stare

Chiricheș de la suburbie și chiloții de pe Calea Victoriei

Auzim de mai bine de o lună suma de 15 milioane de euro vehiculată pentru transferul stelistului Chiricheș la o formație din străinătate. Suma e enormă. De ce? România e la periferia fotbalului mondial din mai toate punctele de vedere. Nu poți să cumperi o pereche de chiloți dintr-un magazin din suburbie la același preț cu aceeași pereche de chiloți la un magazin din centru.

Dacă va ajunge, să zicem, la AC Milan pentru 5 milioane de euro, cam asta e prețul – vezi cazurile Rădoi, Traore, Sougou ori Bastos -, abia atunci, dacă va avea valoare de Real Madrid sau PSG, putem vorbi de 15-20 milioane de euro. Logica e simplă, calculul rece. Iluziile, multiple.

Stare

Cum m-a invitat Dumitru Sechelariu să scriu la ziar că i-a înjurat pe arbitri la un meci al Bacăului

Dumitru Sechelariu s-a stins din viață, după o grea suferință, la doar 55 de ani. A plătit tribut, din punctul meu de vedere, unei vieți haotice în care țigara era mai importantă decât absolut orice. Și oricine știe, chiar dacă nu recunoaște, că nu e așa. Mulți ani m-am ocupat de FCM Bacău, în perioada în care eram jurnalist la Evenimentul Zilei și Prosport. Cele mai aprinse discuții le-am avut pe vremea când mă aflam la „bulina roșie”,  pe vremea lui Cornel Nistorescu.

Continuă lectura

Stare

Cu Dumitru Tudor, la o ciorbă reîncălzită mai bine de două ore

Dumitru Tudor, alias Mitică Ciorbă, a fost în studioul Sport Total FM duminică după-amiază, alături de mine și Narcis Drejan. Timp de două ore, impresarul, în război deschis cu familia Reghecampf, a reconstituit o perioadă boemă a fotbalului românesc, cea de dinainte și după Revoluția din 1989. Poate nu toate informațiile lui se verifică, însă a fost un interlocutor spumos. Merită să râdem:) Și noi am făcut-o.

Continuă lectura