Sir Alex Ferguson și chiloții pătați de whisky aruncați la tomberon

Sâmbătă seara se petrece în familie, dar cu televizorul în față. Între Manchester United-Tottenham (2-3) și CFR Cluj-Gloria Bistrița (5-1) am ales,  deși le-am urmărit pe amandouă, mai mult meciul de pe „Old Trafford”. Mai multe goluri în Gruia, dar fotbal mai plăcut la Manchester. 11 goluri, însă probleme cu arbitrajul doar la Cluj. Suspiciune mai mare în România, deși a fost un henț în careul echipei antrenate de Villas-Boas de care s-ar fi discutat la Digi Sport-ul lor mai bine de 3 zile, unde Radu Naumul lor, Ion Crăciunescul lor sau Andrei Vochinul lor ar fi avut ce diseca mai mult decât medicul de gardă la morgă în zilele lui decembrie 1989.

Cert e că marți urmează CFR Cluj-Manchester United. De fiecare dată, trupa aceluiași Ferguson a făcut instrucție în țara lui Dracula, 3-1 cu Dinamo și 2-0 cu Oțelul. Noroc că nu a căzut și cu Steaua lui Gigi Becali. Ar fi aflat că în 26 de ani de domnie la United, trupa din Ghencea a schimbat antrenorii în ritmul în care Ferguson își schimbă chiloții. Pe care mai varsă și whisky, e adevărat, atunci când mai bifează un trofeu și în loc să-i bage la mașina de spălat îi aruncă în tomberonul de gunoi din spatele vilei sale.

Jubilăm cu Mutu, plângem cu Pițurcă

Mutu e din nou convocat la echipa națională pentru dubla cu Turcia și Olanda. Asta după ce a bifat primele 30 minute la Ajaccio, noua lui echipă din Hexagon. Și, bineînțeles, o nouă accidentare. Marica polizează și el banca de rezerve, dar ne-a salvat cu Estonia. Pantilimon și Lobonț se întâlnesc cu mingea în meciurile oficiale, exact cum se întâlnește cimentul cu muzica ușoară.

Avem mai multe rezerve decât titulari la echipele de club. Dacă ne vom califica în Brazilia, Victor Pițurcă va susține că deși suntem slabi el ne-a calificat grație valorii sale. Dacă nu se va putea, alibiul e perfect: avem prea multe rezerve și suntem prea slabi ca să fim mai buni decât Olanda și Turcia.

Până la Rio, jubilăm că se întoarce Mutu. Un Mutu care în ultimii doi ani n-a făcut nimic pentru echipele lui de club, pentru echipa națională și nici măcar pentru el. Dacă ne gândim că s-ar putea întoarce la forma de acum 4 ani, poate ne gândim și la Hagi acum 11 și la Dobrin acum 38. Visele sunt gratis, iar realitatea dură.

Despre Gabi Safta, ultrasul cu inimă de jurnalist căruia îi este interzis gazul pe trahee

Ca unul care am colaborat cu Gabi Safta, crainicul despre care s-a vorbit mai mult decât de Chipciu sau Bourceanu în aceste zile, mă leagă multe. Nu știu dacă o prietenie, dar oricum o considerație aparte. Nu simpatia pentru o echipă m-a apropiat, ci pasiunea lui pentru fotbal, dusă uneori la extrem. Chiar și mult după extreme. E un om care mănâncă sport la orice oră și, nu e nicio glumă, poate vorbi non-stop 12 ore la radio. De aceea, am și acceptat oferta lui de a realiza o emisiune de radio, unică în România prin 2006-2007.

Mi-a făcut deosebită plăcere să fiu printre puținii jurnaliști de la nunta lui sau la botezul primului copil. Când a fost rândul lui să vină la mine mi s-a destănuit că a uitat de ambele dăți:) Nu sunt supărat, dacă asta insinuați. Continui să-l apreciez pentru capacitatea de muncă, pasiune și curaj, însă n-am înțeles de ce trebuie să instigi oameni care vin la un spectacol. Forțând nota, e un fel de Ion Iliescu în 1990, care a împărțit România în două: buni și răi. Sau, mai recent, Ponta și Băsescu. Marele lui merit ar fi fost dacă ar fi reușit să apropie galeriile celor două rivale. Știu că e greu, dar parcă nu imposibil.

Au înnebunit porumbeii… Și cu ei și Porumboiu!

FC Vaslui, echipă în care s-au pompat milioane de euro și prea puțină inteligență, a ratat toate obiectivele posibile: grupele Champions League, grupele Europa League, campionatul intern și Cupa României. Ultimul eșec, 0-1 la Botoșani, e umilința supremă. La final, Porumboiu a intrat pe teren și l-a pocnit pe Sabrin Sburlea, jucătorul pe care-l plătește să joace fotbal, iar el își face freza în ritmul în care își ridică jambierele.

Drama e că Porumboiu cheltuie aiurea și tot el e supărat. L-a adus pe Șumudică, antrenorul care nu poate sta mai mult de 10 meciuri la nicio echipă care l-a angajat în ultimele trei sezoane, demițându-l pe Augusto Inacio, tehnicianul care a luat un titlu în Portugalia. Ca să păstrăm comparația,  e ca și cum l-ai da afară pe Loți Boloni, și el a luat campionatul tot cu Sporting!, și l-ai aduce pe „Magiun” Barbu, colegul de istericale al lui Șumudică – puță mică:)

Degeaba ai jucători buni, dacă nu ai antrenor. E ca și cum la opera din Viena, dau din violoncel vedetele, iar dirijor îl pui pe Mădălin Voicu. Într-o zi te vei trezi că vei concedia dirijorul și te iei la bătaie cu membrii orchestrei.

Să dansăm Reghe cu Eugen Grigore. Dansează și prostul de Copos?

După Steaua-Rapid se discută mai mult de Eugen Grigore, românul care a ucis cu camionul 24 de țigani, decât de tactica lui Ovidiu Sabău, bineînțeles dacă a existat ceva, sau de aportul lui „Dodel” Tănase la bunul mers al Stelei.

Până și Gigi Becali s-a săturat de cel care a dat 10 goluri în mai bine de 3 ani și jumătate, protejat zeci de meciuri în speranța că va fi vândut pe bani buni în Occident. Dacă va continua așa și nu văd mari schimbări în următoarea perioadă, poate ajunge cel mult după Bicfalvi în Ucraina, nu înainte de a fi rezerva lui Adi Popa la Steaua și a lui Maxim la echipa națională.

Rapid mi se pare un fel de Severin abia promovat din care face notă separată admirabila galerie. Fără vlagă, temători, cu mâini moarte – Roman, Surdu, Grigore – altădată nume de titulari în echipa națională antrenată de actualul „șeic” Răzvan Lucescu în egalurile de pomină cu Albania, 1-1 la noi, 1-1 la ei. George Copos se dă cu capul de pereți că oferă salarii de 250.000 de  euro pe sezon unor jucători care sar coarda. Problema e că prostul e ăla care dă, nu ăla care cere.

Steaua-Rapid, un meci penibil! Salvat de Bourceanu și șampania lui Gigi Becali

40.000 de oameni în tribune și o rivalitate veche de 50 de ani. Se aștepta altceva. N-au fost  decât pase aiurea, execuții imprecise, jucători rapidiști căzuți pe teren precum confetiile pe gazon la meciurile de odinioară și ratări pe bandă rulantă. Cu excepția loviturii libere executate de Chipiciu pe final, n-am avut parte de nimic.

Tănase la fel de inexact și puturos, Tătărușanu gata oricând să mai bifeze o gafă, Pancu ziceai că e pacient la Oncologie, în timp ce Burcă pare un baschetbalist aruncat pe gazonul verde.

Există și câteva bile albe: Bourceanu și, pe alocuri, Chipciu. Eram să uit: șampania lui Gigi Becali. Dacă acum bem șampanie, dacă jucăm finala Europa League, probabil vom vedea și icre negre pe parbrizul de la Maybachul condus, cu alura lui Fernando Alonso, de simpaticul Ionuț Luțu.